Ce am înțeles eu din obamiada de azi

Am tras și eu azi cu coada ochiului la învestirea lui Osa... pardon, Obama preț de vreun sfert de oră. Și s-a nimerit ca sfertul ăsta de oră să fie chiar pe la sfârșit, atunci când W. își lua zborul cu elicopterul de la Casa Albă, iar Obama intra în tură la Biroul Oval. Și ce văd: noul președinte stătea în pridvor cu nevastă-sa, un tip care nu știu exact cine era și cu soția ăstuia; toți se uitau cum Bush se îmbarcă cu tot tacâmul oficial și o întinde cine știe unde (ceva mă face să cred că nu la Târgoviște, mai ales că au plecat din fața Casei, și nu de pe ea). Atitudine sobră, onoruri militare, festivism, bla. Când, la un moment dat, rămân trăznit: cele două tabere (una din elicopter, una de la Casa Albă-Neagră) au început să își facă cu mâna. Interesant. Nu știam că președinții americani își fac cu mâna. Acum stau și mă întreb: oare scena tai-tai-ului e prevăzută în protocol? Și dacă da, sunt prevăzute specificații exacte legate de: amplitudinea pendulării antebrațului, frecvența acesteia, numărul de degete ridicate, eventual fluturarea batistei, mâna cu care se execută mișcarea? Iar, în prealabil, sunt programate discuții informative între fostul și actualul președinte cu următoarea ordine de zi: în ce sens se încuie yala de la poartă, dacă e bine să inchidă noaptea și jos, ce siguranțe trebuie înlocuite, aspiratorul e în debara sau în dulap, cât de des trebuie dezghețat frigiderul, „vezi că băiatul care aduce laptele trece la 6 jumate”, „vezi că instalatorul a tras apa caldă la robinetul albastru”, etc.?

Apropo, cică în cele aproximativ patru ore cât a durat ceremonia, în interiroul Casei s-a desfășurat dezinstalarea completă a vechiului președinte și instalarea cu tot calabalâcul a celui nou. Adică n-a rămas nici o urmă de Bush. Totul în patru ore. Tare. Acum câteva zile mie mi-a luat vreo două ore jumate să-mi instalez un router wireless.