Cumpărăturile în Carrefour nu mai sunt pentru oricine. Şi nu vă gândiţi că au săltat preţurile sau că au băgat legitimaţii gen Metro, Selgros, Selsubţire, etc. Nu. Însă pe săptămână ce trece este nevoie de o tehnică din ce în ce mai bună pentru a putea conduce pe unde vrei şi pe unde ai nevoie rablele alea de cărucioare. Cel puţin aşa se întâmplă în Carrefour Braşov, unde înseamnă că este ziua ta norocoasă dacă găseşti un cărucior care să meargă cât de cât drept şi în care să nu trebuiască să te opinteşti. Mai e puţin şi condusul de cărucioare va deveni o activitate exclusiv pentru cei aleşi, pentru o mână de Neo carrefourieni. Ca să nu asistăm la incidente gen dărâmări de rafturi cu cărucioare cu direcţia defectă, consider că este iminentă introducerea obligativităţii obţinerii unui permis de conducere a căruciorului în urma unui examen draconic printre raioanele legume, congelate, vinuri, prezervative şi cauciucuri de iarnă, urmând ca în perspectivă să devină obligatorie licenţa de pilotaj pentru cărucioare, astfel încât să nu mai lăsăm pe mâna oricărui neavenit aceşti monştri mecanici atât de greu de controlat. Cine nu e apt, să rămână la coşul de mână.
Lăsând gluma la o parte, m-am săturat să mă lupt cu cărucioarele stricate din Carrefour şi să tot caut să aranjez încărcătura astfel încât să echilibrez măgăoaia şi să o fac să meargă cât de cât drept. La început mă credeam eu vreun inapt, dar văd din ce în ce în ce mai multe feţe schimonosite de efort pe la viraje, asta în cazul în care nu sunt îngrozite de traiectoria nebănuită pe care o capătă căruciorul. Le-aş propune carrefourienilor (© Zoogie) să-şi rupă de la gură o parte din hiperprofitul lor de hipermarket şi să investească o fărâmă şi în confortul clienţilor. Asta aşa, ca formă minimă de respect faţă de clienţi. Nu că pe spinarea lor şi-ar construi ei afacerea…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
App de profit... Am lucrat in mag pe galeria Cf... si ma gandeam, la cate case sunt, mereu ocupate cele deschise, valoarea cumparaturilor si prin comparatia mag in care lucram - o casa, de cele mai multe ori lejer - ajungi la niste cifre fantastice. atata timp cat le merge, de ce sa schimbe carucioarele??! ce pretentii absurde :P:P eu cred ca acum in prag de sarbatori nu o sa le schimbe, ca vin animalele si le abuzeaza oricum :)) asteapta pana isi dau astea ultima suflare...
Oricum, cred ca mai dau maxim de doua ori pe acolo pana la rev.
Ba pacat ca nu mai faci revu in tzara, ca pierzi caterinca de cumparaturi:(
Don't be so sure. Cata se trage pe c** si asta ar insemna ca ma duc eu si doua cupluri. Cam ingrata situatia...
:)) primul articol despre magazine care sa imi placa si care sa ma faca sa rad cu lacrimi :) posesor de permis de condus carucioare :)) esti tare :))
Dar totusi ... imaginandu-mi-l pe Badea in spargat pe 4 scaune dand un SMS parca imi trece cheful de cumparaturi ;)
Trimiteți un comentariu