luni, 2 martie 2009

Da' cu calul ce-ați avut?

Șirul incidentelor aviatice minore din ultimii ani din România a fost completat sâmbătă la Timișoara, când un caricioplan Saab al Carpatair a aterizat la Timișoara fără ca trenul de aterizare anterior să se deschidă, adică doar pe roțile din spate și pe burtă. Pilotul a făcut cerculețe deasupra orașului timp de o oră și jumătate până s-a consumat combustibilul pentru ca riscul unui incendiu la sol să fie minimizat. N-aș scrie despre acest eveniment dacă nu aș avea două lucruri pe care țin neapărat să le semnalez.

În primul rând, este foarte interesant că acest incident este strâns legat de unul anterior. Pentru cine nu își mai aduce aminte, în decembrie 2006 un avion al Carpatair a lovit cu trenul de aterizare un cal imediat după desprinderea de pe pista aeroportului din Bacău. Da, un cal. Și nu cred că era Pegas care aștepta aprobarea pentru decolare. Iată o nouă abordare a confruntării între mijloacele de transport moderne și cele clasice. Ei bine, ieri am aflat cu surprindere că avionul cu pricina este exact același cu cel care a aterizat pe burtă la Timișoara. Cică după întâmplarea cu Pegas cei de la Carpatair au ajuns la concluzia că nu este necesară nici o investigație tehnică a părții colizionate și au închis cazul. Pentru ca, după doi ani și două luni, același avion să aibă o problemă cu deschiderea trenului de aterizare. Cum sună asta?

În al doilea rând, este absolut necesar de sesizat calitatea profesională și pregătirea piloților care au adus avionul la sol cu o îndemânare care nu are multe deosebiri față de artă. Dincolo de gafele și ignoranța care a condus la această situație rămâne profesionalismul acestor oameni. Felicitări!

Niciun comentariu: