Băi, știi ce-am făcut săptămâna trecută? M-am uitat la filme

De la o vreme am început să mă uit la filme. Nu obișnuiam să fac chestia asta și nici nu pot să dau un motiv precis pentru care m-am apucat, cert e însă că e întotdeauna interesant când descoperi o preocupare nouă. Ce-mi propun e să evit cât mai mult ce a dat Hollywoodul, dar ăsta nu e un angajament 100% pentru că nu se știe niciodată când mă apucă vreun chef de o comedie silly. Să vă zic și vouă ce am văzut în ultimele două săptămâni:

RocknRolla

Nu știu alții cum sunt, dar până la o vârstă dacă mă gândeam la Londra, mă gândeam la Hyde Park, familia regală, double-deckers, cabine telefonice roșii, five o’clock tea. O vedeam ca pe un leagăn al civilizației engleze sobre, curate, detașate. Asta era imaginea mea. După asta au început să ajungă la mine fel de fel de informații legate de „the other side”: junkies, imigranți, probleme sociale, bogătași rusnaci, etc. Asta n-ar fi o problemă dacă între timp nu ar fi devenit un laitmotiv. Parcă prefer totuși Wimbledonul decât o mână de hooligans beți morți ieșiți de la Arsenal-Chelsea. Ok, toate astea nu au făcut însă să nu mă intereseze tema, dovadă că m-am și uitat. Povestea e o țâr’ cam încâlcită și ajungi la un moment dat să te scarpini pe după cap, caz în care o avancronică se poate dovedi utilă, cu condiția să nu-ți povestească tot filmul de-a gata. Altfel, tacâmul e complet: imigranți (Lenny ăla a preluat impecabil culoarea mediului, dacă nu ar fi menționat explicit, n-aș fi zis că nu e băștinaș), gay, drogați. Însă dincolo de toate astea, cel mai reușit și mai autentic personaj mi se pare Uri. Nu poți să nu zâmbești la asemănările mult prea izbitoare ca să fie întâmplătoare dintre el și Roman Abramovici (parcă și seamănă un pic, n-ați zice?). Piesa în jurul căreia se învârte toată acțiunea e până la urmă tabloul norocos al lui Uri, care până la urmă nu apare niciodată un film. La o adică, de ce naiba să mai plătești un om să ți-l picteze, când poți foarte bine să plimbi prin cadru o ramă (interesantă alăturare de cuvinte) și un șevalet și să le arăți doar din spate?

A, să nu uit: știți cum e tradus „London” în subtitrarea pe care am luat-o eu de pe net? „London”, cum altfel? )

Nuntă mută

Filmul regizat de Mălăele merită văzut. Dacă de la o vreme ne-am obișnuit să ne plângem de milă prin intermediul cinematografiei despre cât de oropsiți am fost noi în anii târzii ai comunismului sau despre ce greu ne-a fost în tranziție, în „Nuntă mută” ne întâlnim cu zorii comunismului. Cu toate astea, filmul nu lasă acel gust slinos de autocompătimire întâlnit de exemplu în „4,3,2”. „Nuntă mută” e un film la care se râde, se râde mult și copios, dar care este totuși povestea unei tragedii transpusă într-o cheie absurdă. Povestea e simplă: o nuntă dintr-un sat românesc se întâmplă să fie în aceeași zi cu moartea „tătucului” Stalin, iar desfășurarea acesteia este interzisă din cauza celor șapte zile de doliu național impus în toate țările de dincoace de Cortina de Fier. Pentru mai multe detalii, recomand să vedeți filmul. Scena nunții este de-a dreptul absurdă și totodată încărcată de tristețe. Personajele au substanță, fie că este vorba de țărani aprigi, activiști de partid ofițeri sovietici sau primari incompetenți și hâtri (în rama contemporană care deschide și închide filmul).

Singurul lucru care, după părerea mea, putea să lipsească este o scenă de pe la mijlocul filmului în care supranaturalul este la el acasă și care nu are o mare miză în desfășurarea acțiunii. Oricum, una peste alta, este un suflu nou adus în cinematografia românească, iar Mălăele merită toate aplauzele.

Quantum of Solace

L-am văzut la a treia încercare. Prima dată a fost la cinema în săptămâna lansării, dar am preferat să mai amân decât să stau în primele rânduri și să citesc subtitrarea ca și cum m-aș uita la tenis din lateralul terenului. A doua oară a fost la un prieten din București, dar de astă dată m-a răpus somnul după 20 de minute. Și acum am zis că a venit momentul.

Cam ce ar fi de spus? Față de alte filme, Bond nu are atâtea gadget-uri care depășesc orizonturile științei, nici atâtea mașini, la fel cum nu are nici la fel de multe femei. Singurul punct la care poate concura cu versiunile mai vechi ar fi coloana sonoră și varietatea geografică a locurilor prin care se învârte Bond (Siena, Bregenz, Bolivia, Kazan și o țară central americană care, dacă îmi aduc bine aminte, e Haiti). Mie unul mi s-a părut un Bond cam răsuflat, cu o poveste la fel de copilăresco-neverosimilă ca de obicei. Iar șablonul este respectat și de această dată: Bond e în misiune, o face de oaie, serviciile secrete britanice îi retrag „prerogativele”, el nu se lasă bătut și o ia pe cont propriu, îi dovedește pe băieții răi, după care toată lumea e fericită că ăla căruia îi dăduseră șutul în fund îi scoate din nou din oala cu sarmale. Pe de altă parte, trebuie să admit că mobilul acțiunii este cât de cât original. Cine s-ar fi gândit că apa poate fi o resursă vizată de mafioți? Un + pentru asta. Dintre toți care se învârt prin film, mie unul îmi place Judi Dench în rolul lui M. Serios. În rest n-ar mai fi mare lucru de spus.

Slumdog Millionaire

Da. Ăsta da. S-ar putea spune că povestea e oarecum telenovelistică, dar mie mi-a plăcut. Nu e un film lacrimogen, nici teatralizat. It’s just a story. Bineînțeles că happy-end-ul e previzibil și puțin probabil, dar de multe ori îmi zic că poate e mai bine așa. Cel mai frecventă replică pe care am auzit-o legată de filmul ăsta este „domn’e, dar aia nu e întrebare de 20 de miloane de rupii” (care, pentru cine întreabă, înseamnă 388008,53 dolari). Păi nu e. Dar nu despre asta e vorba până la urmă.

PS: Pentru cine nu știe de unde vine titlul postului, uitați-vă aici: