Brașovul pe care nu-l vedem

Am și eu un pitic pe creier. Am mania să mă urc în turle peste tot pe unde mă duc. Dacă e posibil, pe trepte. Și îmi place să le număr. Cam nici unul din orașele prin care am zăbovit mai mult n-a scăpat de o examinare îndelungă din vârful vreunei clopotnițe, turn de palat sau mai știu eu ce punct de observație. Nu știu dacă e o pasiune răspândită, dar mie unul îmi place să stau cu orele și să privesc orașele (cunoscute sau nu) în detaliu cu o hartă în mână.

Astăzi mi-am dat seama că nu am făcut niciodată așa ceva în Brașov. Ce-i drept, am fost pe Tâmpa, dar atunci când urci treptele unei construcții printr-o scară cu mici și răzlețe gemulețe, este cu totul altă senzație atunci când ajungi în vârf la lumină. Și am ajuns la concluzia că ar fi momentul ca, după aproape 22 de ani de viețuire în această urbe, să urc în clopotnița Bisericii Negre. Accesul este liber vinerea între orele 9 și 17. Dacă nu săptămâna asta, în cea viitoare sigur merg. Who wanna join?

Și fiindcă tot veni vorba, m-am gândit să redescopăr orașul. Adică să merg în locuri în care nu am fost niciodată sau pe care le-am cam uitat în ultimul timp. Orașul poate părea plictisitor dacă zi de zi îți urmezi drumul de acasă spre unde ai tu treabă și nimic mai mult. Însă eu sunt convins că locuri mici poartă farmecul lor personal. Mă gândesc la biserica Sf. Martin (n-am fost niciodată, deși de ani de zile îmi folosește drept „ceasul din bucătărie”), Cetățuia, Poarta Ecaterina (mult mai frumoasă decât Poarta Schei). Și multe alte locuri care sunt acolo, dar pe care uităm să le privim.