(In)Cultura de masă

Actul de a citi o carte nu te transformă automat în intelectual; la fel cum este absolut necesar ca nu doar intelectualii să pună mâna pe o carte. După părerea mea, problema nivelului de cultură al unei țări este asemănătoare cu cea a nivelului de trai. Adică nivelul de cultură nu este dat de valoarea elitelor sale, așa cum nu este dat nici de ignoranța păturii inferioare. Orice țară are un Porumbescu, un Brâncuși ș.a.m.d., la fel cum orice țară are procentul ei de analfabetism. Însă cu adevărat reprezentativ mi se pare nivelul marii mase.

Suntem în eroare dacă lăsăm actul cultural doar pe seama celor plătiți pentru asta și dacă, clamând că nu avem o profesie considerată intelectuală, cădem în ignoranță. Este atât de plăcut să întâlnești fel de fel de oameni simpli cu care să ai subiecte de conversație din cele mai diverse. Este drept că noi păstrăm moștenirea generației crescute în anii puterii clasei muncitoare, deprinsă să fie ignorantă, să acționeze repetitv după un algoritm devenit automatism. Dar de ce să nu profităm de șansa oferită de liberul acces la informație și de libera circulație pentru a ne cultiva pentru plăcerea și curiozitatea personale? Regretabil este că întâlnesc în rândul celor tineri acest gen de „închidere” a spiritului, cel mai adesea verbalizată în replici de tipul „Dar ce-s eu? Intelectual, să citesc cărți?” Cine zicea că trebuie să fii intelectual? Este de ajuns să găsești plăcerea și, de ce nu?, ambiția de a ști cât mai multe. Însă curiozitatea multora este prea inhibată. Mie unul mi se pare absolut naturală această curiozitate și dorință de a aduna un volum cât mai mare de informații felurite. Dar probabil că sunt oameni care rămân cu angoasa anilor de școală când erau bombardați cu informație și obligați să o asimileze fără să li se ofere posibilitatea de a selecta după propriile dorințe și care sunt reticenți la orice fel de acumulare de cunoștințe chiar după ani buni.

În fine, fie că vrem, fie că nu vrem, nivelul culturii celor mulți se vede. Pe stradă, la cârciumă, în tren și cam în orice loc unde se adună oameni și unde se vorbește. Iar soluția nu poate fi dată de nici un guvern, de nici o strategie, de nici o campanie. Nu știu dacă e bine sau nu, dar schimbarea poate veni doar din om, din lărgirea orizontului său și din voința de a și-l lărgi.