De unde atâta democrație?

Regimurile politice din America Latină au avut mereu ceva aparte. Guvernate mai degrabă de porniri instinctuale individuale sau colective și mai puțin de rațiuni strategice sau – Doamne ferește – democratice, acestea au stat mai tot timpul sub semnul influenței, a corupției, a infracționalității și a unui populism de fațadă. Tipic latin, n-ai ce-i face. Ultima dovadă – referendumul de duminică din Venezuela. Ce democrație, ce măsuri de protecție a suveranității statului? Nimic, s-a șters cu ele pe jos.

Pentru cine nu e la curent, un scurt rezumat: președintele Hugo Chavez, aflat în funcție din 1998, ar urma să își încheie al doilea mandat (și ultimul la care are dreptul) în 2013. Și ce s-a gândit omul? Să convoace un referendum prin care să modifice constituția astfel încât să poată candida de un număr nelimitat de ori, a doua oară după ce tentativa precedentă din 2007 a eșuat. Ei bine, de data asta referendumul a trecut cu aproximativ 55% din voturi, așa că Chavez, cel care a modificat fusul orar al Venezuelei cu un sfert de oră din cauza ambiției de a nu avea aceeași oră cu coasta estică a Statelor Unite, va putea fi președinte mult și bine de acum încolo dacă poporul îl va alege. În lipsa unor dovezi care să o contrazică, pornim de la prezumția că votul nu a fost fraudat, deși se spune că observatorul desemnat de Parlamentul European a fost expulzat din Venezuela sâmbătă „din cauza unor declarații ofensatoare pentru puterea de la Caracas”. Cam astea ar fi, pe scurt, faptele.

Nu știu alții cum sunt, dar noi, ăștia mai din Europa am învățat încă de prin școala generală cum că un stat de drept ar trebui să prevină pericolul instaurării unei dictaturi personale prin interemediul constituției, singura lege ale cărei modificări sunt în mod necesar validate de votul popular. Cu alte cuvinte, cetățenii au pârghia necesară pentru a evita ca puterea să schimbe regulile în timpul jocului. Or, Venezuela ce a făcut? A spălat pe jos cu principiile democrației, expunându-se unui mare pericol. Stai și te întrebi cum este posibil ca, în secolul 21, un popor să comită o astfel de imprudență. Eu găsesc explicația în nivelul scăzut de informare și de educație politică și civică a celor 55% care au votat pentru. Pur și simplu, nu poți cere unor oameni să țină cont de niște principii elementare dacă acestea le sunt total străine, dacă nu fac parte din orizontul lor de interes sau dacă nu au auzit niciodată de ele. Ceea ce cred că este cazul Venezuelei, unde discursurile populiste ale lui Chavez au zgândărit coarda sentimentalo-patriotică a locuitorului favelei (de unde să îi pretinzi acestui ins primitiv prudență și viziune pe termen lung?) prin invocarea obsesivă a „continuării revoluției bolivariene”.

De azi înainte, Chavez are orizontul larg deschis către o „domnie” la fel de „luminoasă” și îndelungată precum cea a bunului său prieten Fidel Castro. Fascinantă America Latină, isn’t it?