Străzi, bulevarde și cum le cheamă pe ele

Întotdeauna mi s-a părut interesant modul în care un oraș își denumește străzile, bulevardele, piețele, etc. Există cel puțin două categorii de denumiri – clasice, le-aș zice – cu o puternică încărcătură simbolică. Acestea sunt datele istorice (de ex. 1 Decembrie) și numele de personalități (de ex. Mihai Eminescu). Ele dau o serie de indicii despre setul de valori pe care le are o comunitate (fie ea națională, regională sau locală). Cel puțin la nivel oficial/formal; adică e unanim acceptat că, de exemplu, Nicolae Iorga a fost o mare personalitate a culturii române care merită să dea numele unei străzi. Măcar atât. Pe de altă parte, un fapt e că majoritatea populației, în 99% (estimare proprie, nu există studii științifice care să susțină acest procent) din cazurile de pomenire a numelui străzii Nicolae Iorga, nu stă să contemple și să evoce opera și activitatea acestuia. Cu alte cuvinte, atunci când e vorba de toponimice, nu există nici o diferență între Nicolae Iorga și castani. Dar, desigur, rămâne valoarea simbolică a denumirii.

Interesant este și modul în care toponimicele reflectă simbolurile acceptate la nivel oficial la un moment dat. Adică felul în care acestea se modifică odată cu marile schimbări istorice. Să privim nu mai departe de 1989 la cazul Brașovului unde existau străzi, bulevarde și piețe cu nume precum Karl Marx, Lenin, 7 noiembrie, 23 august, care au fost urgent schimbate după revoluție.

N-am de gând să emit acum un studiu asupra alocării numelor străzilor, dar am făcut ocolul acesta logic pentru a ajunge la o chestiune absolut punctuală care mă face să îmi pun unele întrebări. Este vorba despre două toponime pe care le-am întâlnit în decursul timpului și care mi-au rămas în minte oarecum prin ineditul lor prin prisma istoriei.

Unul din ele este Karl-Marx-Platz din Berlin (posibil să existe și în alte orașe din zona culturală germanică și nu numai). Ok, deci noi am dat plăcuțele cu „str. Karl Marx” la topit cu o furie și o exuberanță nebune imediat după victoria revoluției din decembrie, în timp ce nemții au considerat că Marx merită în continuare să dea numele unei piețe din capitală. Cine greșește? La urma urmei, Marx a fost un teoretician al unei doctrine politice care, întâmplător, este astăzi căzută în dizgrația europenilor. Însemană asta că studiile sale și activitatea sa științifică au o valoare mai coborâtă decât o aveau în urmă cu 20 de ani? Pe partea cealaltă, este drept că sistemul care a terorizat aproape o jumătate de continent se revendică de la Marx și ura oarbă (și naivă, aș îndrăzni să zic) se revarsă acum asupra tuturor simbolurilor socialismului. Până la urmă, rămâne întrebarea: cine a procedat corect?

Al doilea este strada Iosip Tito din orașul ăla croat care are același nume cu moneda din Botswana. Pentru cine nu știe, Tito a fost un fel de Ceaușescu, dar iugoslav. Mă întreb cum ar fi la noi dacă vreun primar mai de provincie (poate din Scornicești, de ce nu?) ar avea inițiativa să denumească o stradă „Nicolae Ceaușescu”. Singura rațiune pe care o întrevăd în alegerea croaților este faptul că ei văd în Tito un personaj istoric, nu un tiran. Și mai văd un lucru: capacitatea lor de a trece peste ura istorică și de a recunoaște personajele care marchează anumite perioade. Este important să menționăm că vorbim despre un popor aprig, cunoscut pentru dârzenie și „răutate”.

Acestea sunt doar două exemple, poate există mai multe. Important este că pe mine m-au făcut să mă gândesc la unele lucruri. Dacă cumva v-am provocat la meditație, vă invit să-mi transmiteți și mie concluziile la care ați ajuns. După cum vedeți, eu m-am cam ferit să trag vreuna.