Citeam în Cotidianul de miercuri un articol intitulat Bush îşi face „mea culpa” pentru Irak în care se spune: „preşedintele a recunoscut că cea mai mare greşeală a mandatului său a fost să creadă că Bagdadul deţinea arme de distrugere în masă”, „…acesta a fost unul dintre motivele lansării războiului în Irak, în 2003”. Bravos, domnule! Cu alte cuvinte, cam asta ne transmite W.: pardon, n-am ştiut, bonsoar. Acum asta e, eu trec lângă babacu în lojă şi îl las pe negrotei să scoată castanele din foc. Ups. Păi, bine, mă nea Dubluve, acuma ne spui? Culmea, fix când s-a făcut ora de plecare şi au urcat băieţii scaunele pe mese te-ai găsit şi tu să-ţi dai seama. Sincer, nu ştiu cine te-a pus să zici asta. Mai bine tăceai şi îţi apărai motivaţia. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, chiar crezi că noi suntem tâmpiţi? Chiar crezi că poţi să minţi în faţă un mapamond întreg? Om fi noi mulţi, da’ proşti nu suntem toţi, de asta te asigur. Chiar crezi că nimeni nu şi-a dat seama care e motivul real al războiului din Irak? Adică noi nu ştim că le vrei petrolul? Nu sunt atât de paranoic încât să cred că 11 septembrie a fost o producţie în regie americană, dar ştiu că terorismul a fost doar un pretext ridicat de ochii lumii. Nu neg că a fost o tragedie, am fost la Ground Zero şi m-am înfiorat comparând ceea ce vedeam pe viu cu imaginile pe care le aveam în minte cu WTC în picioare şi cu momentele prăbuşirii. Cu toate astea, a fost o minge ridicată la fileu pentru începerea războiului din Irak şi Afganistan. Şi acum vine ăsta micu’ a lu’ Bush ăl mare şi ne spune că de fapt a dat-o-n bară cu presupunerile? Păi, bravo, nu ai făcut decât să te demaşti. Şi nu ştiu cum naiba ai reuşit, dar ne-ai atras şi pe noi într-un război care nu e şi nu va fi niciodată al nostru.
„Bush a repetat că ceea ce îi va lipsi cel mai mult va fi funcţia de comandant suprem al armatei americane,” se mai spune în articol. Buuuuun. În calitate de comandant al armatei americane, care este diferenţa dintre el şi – să zicem – Slobodan Milosevic? De ce unul este criminal de război şi celălalt nu este? Doar pentru că unul din ei este licuriciul mondial. Atât. Dacă unul a ucis albanezi pe capete şi celălalt irakieni şi afgani, înseamnă că primul este o bestie mai mare decât celălalt? Cam multe semne de întrebare. Vestea bună este că avem răspunsurile. Cea proastă este că nimeni nu le va verbaliza în mod oficial niciodată. Sau poate doar atunci când va fi prea târziu şi cărţile de istorie îşi vor cere dreptul la adevăr.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Eh...lasa ca vrea Laura Bush (ssu cum o cheama, neavsta-sa) sa scrie o carte despre cum s-a dat pe la casa alba.
On the other hand - cartile de istorie nu spun adevarul, nici la ei, nici la noi...e un adevar prin omisiune in cel mai bun caz :)
Trimiteți un comentariu