„Q7 Jeep” – comentariu literar

Pentru început textul: (videoclipul l-aţi văzut acum câteva zile)

„Urcă, fată, în Q7
Ca să dormi bine la noapte.
Jeep jeep, jeep jeep jeep x2

Ghiţă-i tare fericit,
Jeep jeep, jeep jeep.
Şi-o făcut comand-un jeep,
Jeep jeep, jeep jeep jeep.
Q7 şi-o comandat,
Jeep jeep, jeep jeep.
Că-i un jeep adevărat,
Jeep jeep, jeep jeep jeep.

Refren:
Dacă vrei să-ţi fie bine
Măi, omule, măi,
Cu fetiţe lângă tine
Măi, omule, măi,
Q7-le e OK
Măi, omule, măi,
Aspirator de femei
Măi, omule, măi.

Jeep jeep, jeep jeep jeep x2

Hai, fetelor, în Q7
Să dormiţi bine la noapte.

Să vă spun adevărat
Jeep jeep, jeep jeep,
Că şi Tinu şi-o luat
Jeep jeep, jeep jeep jeep,
Un Q7 adevărat
Jeep jeep, jeep jeep
Ca şi Ghiţă din Banat
Jeep jeep, jeep jeep jeep.

Refren

Cu credinţă-n Dumnezeu
Jeep jeep, jeep jeep
A avut noroc mereu
Jeep jeep, jeep jeep jeep.
Cu o mână bani a dat
Jeep jeep, jeep jeep
Şi cu zece a luat
Jeep jeep, jeep jeep jeep.

Refren

Ghiţă-al nostru-i om frumos
Jeep jeep, jeep jeep
Dar un pic cam păcătos
Jeep jeep, jeep jeep jeep.
Şi de când are Q7
Jeep jeep, jeep jeep
Are cinci femei pe noapte
Jeep jeep, jeep jeep jeep.

Refren.”

Şi acum, cam ce crede criticul (recte subsemnatul) că a vrut să transmită poetul:

Cu siguranţă, avem de a face aici cu o operă inestimabilă, rezultat al tradiţiei şi culturii româneşti. Deşi luăm act de acest adevăr de netăgăduit, nu putem să constatăm că opera „Q7 Jeep” este o creaţie cu influenţe internaţionale. Pornind de la însuşi laitmotivul regăsit aproape obsesiv de-a lungul textului (inclusiv în titlu), care este un produs al înaintatei culturi industriale germane, şi incheind cu influenţele lingvistice din zona britanică; cuvinte precum „OK” sau „jeep” arată că literatura şi evoluţia istorică a acesteia nu sunt indiferente vremurilor, iar, acum, într-o perioadă în care majoritatea neologismelor provin din limba engleză, poezia urmează aceeaşi cale şi împrumută cuvinte de la Londra sau New York. Aici autorul face apel la o licenţă poetică transformând cuvântul „jeep” (repetat onomatopeic pentru a da naştere unor aliteraţii deosebit de expresive) în substantiv comun. Altfel, comunicarea s-ar fi transformat într-un – nu-i aşa? - nonsens atât timp cât referirea la marca Jeep apare într-o odă închinată modelului Audi Q7.

Poemul are un caracter preponderent narativ, fiind o evocare a câtorva întâmplări definitorii pentru portretul moral al celor două personaje principale, Ghiţă (observăm de această dată accentele profund româneşti regăsite în acest nume) şi Tinu. În afara acestora, în text regăsim o serie de învăţături pe care autorul le transmite către cititor, trăsătură sepcifică creaţiei folclorice (sugerată şi de apelativul „măi, omule, măi”), ceea ce denotă înţelepciunea populară din care se naşte poemul. Dintre acestea enumerăm: „Urcă, fată, în Q7/Ca să dormi bine la noapte” şi „Dacă vrei să-ţi fie bine […] Q7-le e OK”.

Structura este una echilibrată, cu cinci strofe din care prima de trei versuri şi următoarele patru de câte opt şi un refren. Prima strofă poate fi asimilată unui preambul, sintetizând magistral calităţile obiectului material la care se va face referire ulterior: Q7-le asigură odihna nocturnă (trimitere către motivul oniric, de inspiraţie romantică) atât de necesară pentru desfăşurarea unei vieţi adânc înrădăcinată în spiritualitate. Aici întâlnim şi un personaj simbolic, fata, care ar putea reprezenta muza creatoare a artistului care caută sensurile vieţii. Remarcăm faptul că aceasta este anonimă, ceea ce ne îndeamnă să credem că autorul vorbeşte de fapt despre un personaj arhetipal, despre modelul feminin primordial, despre o Eva căzută în ispită.

Planurile se succed cu repeziciune şi după ce prima strofă ne poartă în spaţiul abstract al visului, atenţia se îndreaptă către lumea reală, diurnă, unde aflăm că fericirea, deşi de multe ori efemeră, este posibilă: „Ghiţă-i tare fericit”. Faptele lui Ghiţă sunt relatate succint, totuşi nu fără ironie (autorul atinge aici un stadiu apropiat de cel al demiurgului, asumându-şi dreptul de a îşi ironiza personajele). Astfel, poetul introduce formula „Q7 şi-o comandat/Că-i un jeep adevărat”, evident ironică pentru că un Q7, evident, nu poate fi un Jeep. Timpul utilizat este perfectul compus, ceea ce marchează o acţiune trecută. Registrul utilizat arată însă că acţiunile trecute şi încheiate ale lui Ghiţă au rezultate proiectate în viitor. Momentul relatării este încărcat de o aşteptare tensionată, care desparte momentul comenzii (trecut) de cel al potenţialei livrări (viitor). Tot în această strofă întâlnim exprimări regionale („şi-o făcut”) care fixează acţiunea în spaţiu undeva în zona Banatului românesc, lucru confirmat în strofa a treia („Ghiţă din Banat”).

Următoarea strofă este dedicată celuilalt personaj, Tinu, despre care aflăm încă de la început că a urmat exemplul lui Ghiţă şi „şi-o” luat „un Q7 adevărat”. Observăm repetarea epitetului „adevărat”, care subliniază faptul că întâmplările sunt reale, delimitând astfel încă o dată planul real de cel oniric întâlnit în deschiderea operei. Remarcăm apropierea dintre cele două personaje. Dacă naraţiunea s-ar opri aici, am putea să îi tratăm pe cei doi ca pe un singur personaj colectiv, pentru că acţionează şi gândesc identic. Aici speculăm posibilele înclinaţii nationaliste ale poetului, care apelează subtil la motivul solidarităţii poporului român. Însă textul continuă şi în ultimele strofe fiecare personaj este individualizat cu bune şi cu rele (caracterizare obiectivă realizată de naratorul omniscient).

În cea de-a patra strofă, Tinu este prezentat ca un om credincios, componenta religioasă a creaţiei româneşti nefiind, aşadar, omisă. Tinu este un om inteligent, care a reuşit prin propriile puteri să îşi înzecească avuţia, probabil pentru binele copiilor şi al aproapelui său. Desigur, autorul nu evită să menţioneze că succesul lui Tinu se datorează deopotrivă şi norocului, trimiterea fiind evidentă către figurile mitologice cărora popoarele străvechi le atribuiau puterea de a trimite norocul sau ghinionul asupra pământenilor.

În final, portretizarea celor doi se încheie rotund, Ghiţă revenind în atenţia cititorului. Aici autorul ia o iniţiativă atipică pentru poezia de faţă, aplecându-se către trăsăturile fizice ale lui Ghiţă („Ghiţă-al nostru-i om frumos”). Trăsăturile fizice pozitive sunt oarecum compensate de portretul moral, unde este prezentat în antiteză cu Tinu; Ghiţă nu manifestă aceeaşi înclinaţie către cele sfinte, fiind „un pic cam păcătos”. Ultimele două versuri dezvoltă ideea, justificând afirmaţia de dinainte prin faptul că Ghiţă are obiceiul să încalce unele porunci din decalog: „Are cinci femei pe noapte”. Structura circulară pe care a fost creat textul este din nou vizibilă; dacă în deschidere s-a vorbit despre fată, în încheiere reîntâlnim acest personaj anonim, devenit între timp femeie probabil nu fără aportul decisiv al lui Q7.

Refrenul reprezintă o sinteză a mesajului artistic, comunicarea realizându-se la persoana a doua prin intermediul formulei de inspiraţie folclorică „Măi, omule, măi”. Reîntâlnim aici personajul feminin, povaţa către cititor, dar şi metafora „aspirator de femei”, cu siguranţă o imagine de înalt nivel artistic şi estetic.